Romania in ONU

MAS Talks: Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga: România este bine reprezentată şi foarte respectată în materie de misiuni ONU de menţinere a păcii

Posted on Updated on

Interviu publicat în Monitorul Apărării și Securității la 31 august 2018.

România are o prezenţă “activă, foarte apreciată, remarcabilă în misiunile ONU de menţinere a păcii”, a spus, MAS Talks, ambasadorul României la Organizaţia Naţiunilor Unite, Ion Jinga.

România are o prezenţă activă, foarte apreciată, remarcabilă în misiuni de menţinere a păcii. Am început să fim prezenţi în astfel de misiuni în 1991. A fost o misiune ONU la frontiera dintre Irak şi Kuweit şi de atunci am fost prezenţi în 20 de misiuni sub drapel ONU, cu efective de peste 12.500 de oameni. Vorbim de contribuţii ale Ministerului Apărării Naţionale, de contribuţii ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Serviciului de Protecţie şi Pază. În momentul de faţă, suntem prezenţi în peste zece astfel de misiuni şi operaţiuni de menţinere a păcii şi misiuni politice speciale ale ONU. La începutul anului eram în doisprezece, două dintre ele s-au închis. De fapt una dintre ele s-a închis, cea din Liberia şi într-o altă misiune s-a terminat ciclul pentru contingentul romîn. Suntem prezenţi în zone de risc ridicat. Militarii noştri sunt foarte apreciaţi. Suntem prezenţi atât în spaţiul anglofon, cât şi în spaţiul francofon”, a detaliat, la ediţia MAS Talks, ambasadorul Ion Jinga, şeful Misiunii Permanente a României la Organizaţia Naţiunilor Unite, preşedinte al Comsiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate internaţională.

Referindu-se la spaţiul francofon, ambasadorul Jinga a spus: “Şcoala de Aplicaţii a Jandarmeriei Române are un curs foarte bun în limba franceză pentru ofiţeri de protecţie internă, ofiţeri de jandarmi, ofiţeri de poliţie. Cursul a început, cred, în 2003. Au fost 15 promoţii până acum, cu ofiţeri din 26 de state francofone. Este o reclamă foarte bună pentru România.Este un argument că noi nu doar vorbim. Şi facem. Şi ce facem, facem bine atunci când vorbim de Organizaţia Naţiunilor Unite”.

Ambasadorul român la ONU a remarcat faptul că “în materie de contribuţie cu poliţie, suntem pe locul întâi în Europa, ca şi număr de poliţişti angajaţi în misiuni sub drapel ONU”, dar şi că “anul trecut, un ofiţer român a deţinut cea mai importantă funcţie militară în misiunea ONU din Afganistan”, sau că “în 2015, o femeie-poliţist român a fost declarată «poliţistul anului» într-o misiune de menţinere a păcii ONU în Haiti”.

În acelaşi timp, o contribuţie importantă o aduce Serviciul de Protecţie şi Pază. Suntem singura ţară din lume care furnizează ONU unităţi de protecţie apropiată. Nu vorbim de ofiţeri individuali, ci de unităţi .De fiecare dată când secretarul general ONU, secretarul general adjunct, alţi înalţi oficiali, demnitari ONU călătoresc în spaţii de risc, ei sunt protejaţi de către o echipă de ofiţeri SPP din România. Avem în momentul de faţă două astfel de echipe. Anul trecut acţionau simultan patru astfel de echipe. Centrul de excelenţă al SPP de la Bucureşti este acreditat de ONU şi sunt peste 200 de ofiţeri ONU, din ţări de pe întregul glob, care au fost pregătiţi aici ca ofiţeri de protecţie apropiată”, a mai spus, la MAS Talks, ambasadorul Ion Jinga.

Deci, în materie de misiuni de menţinere a păcii suntem foarte bine reprezentaţi şi, mai mult decât atât, suntem foarte respectaţi”, a apreciat ambasadorul Jinga.

În ceea ce priveşte angajamentele “la zi” ale României, ambasadorul Ion Jinga a detaliat la MAS Talks: „Din angajamentele care au fost asumate la cel mai înalt nivel în 2015, România are deja evaluată o companie de infanterie, gata să răspundă solicitării ONU. Avem detaşament de deminare. Avem un avion de transport, ca şi contribuţie suplimentară. În materie de poliţie, avem o unitate constituită de poliţie, care este în rezervă şi aşteaptă o solicitare din partea ONU. În cursul anului 2019, aşteptăm evaluarea unui număr de patru elicoptere de transport, pe care România le-a promis pentru misiuni de menţinere a păcii“.

Prezentăm un rezumat al remarcilor ambasadorului Ion Jinga la MAS Talks

Despre a 73 a sesiune a Adunării Generale a ONU:

Vorbim de cea de a 73 sesiune, durează din septembrie până în septembrie, anul următor. Fiecare sesiune are o temă, o temă generală. Anul acesta are o temă cu un titlu generos şi sugestiv: «Să facem Naţiunile Unite relevante pentru toţi oamenii. Leadership-ul global în serviciul păcii, dezvoltării şi stabilităţii planetare»”.

Sigur că, dincolo de un astfel de titlu frumos, agenda unei sesiuni a Organizaţiei Naţiunilor Unite include zeci, sute de puncte, de rezoluţii şi practic foarte multe dintre ele sunt procese care continuă, sunt updatări, sunt aduceri la zi sau pur şi simplu accente într-un sens sau în altul, în funcţie de evoluţiile la nivel global. Astfel încât, în general vorbind, pe agenda acestei sesiuni vom găsi practic aceleaşi lucruri care au fost şi anul trecut, şi acum doi ani dintr-o perspectivă actualizată, în funcţie de evoluţii”.

O să găsim dezvoltare – Agenda 2030, o să găsim migraţie – în decembrie, în Maroc, va avea loc summit-ul privind adoptarea compactului global pe migraţie, care a fost negociat până în luna iunie, la New York. O să găsim chestiuni care ţin de dezarmare, sunt cele şase comisii principale ale Adunării Generale, comisia întâi pentru dezarmare şi securitate internaţională. Anul acesta, în premieră absolută, este prezidată de România, prin reprezentantul său la New York”.

Găsim în acelaşi timp toată problematica de pe agenda ECOSOC”.

Sunt chestiuni care ţin din ce în ce mai mult de agenda secretarului general. Vorbim de reforma sistemului ONU, o reformă care este în faza finală, dar mai sunt necesare câteva ajustări fine”.

Sesiunea de anul acesta va debuta cu un summit dedicat personalităţii lui Nelson Mandela (…) un campion pentru libertate, justiţie socială, respectarea dreptului internaţional, o figură emblematică pentru întreaga lume”.

O astfel de sesiune are ca element de prim-plan „săptămâna la nivel înalt”. Cnd participă şefi de stat, prim-miniştri, miniştri de externe, ca şefi de delegaţii. Este cea mai mare densitate ce poate fi găsită undeva de lideri pe metru pătrat. Glumind puţin,este o săptămână infernală la New York (…) Glumim la New York : dacă reuşeşti să supravieţuieşti săptămânii la nivel înalt, după aceea restul e doar muncă”.

Ce presupune funcţia de preşedinte al Comisiei ONU pentru dezarmare şi securitate internaţională.

Este o premieră: prima dată când România, în cei 60 şi ceva de ani de apartenenţă la ONU preia această comisie, în poziţia de preşedinte”.

Dincolo de activitatea curentă pe parcursul unui an (…) reuniuni la care participă reprezentanţii tuturor celor 193 de ţări membre ale ONU (…) Practic, sesiunea se desfăşoară în trei segmente: unul de expuneri generale, unul tematic, în care sunt abordate toate zonele ce ţin de dezarmare, problematica armamentelor – de la arme uşoare, până la arme chimice, arme nucleare, politici de dezarmare şi, în fine, faza a treia, ultimele zece zile sunt dedicate adoptării rezoluţiilor. Sunt căteva zeci de rezoluţii. Fiecare dintre ele este negociată, fiecare virgulă este importantă (…)

Talentul preşedintelui acestei comisii, dacă poate exista un astfel de talent, este acela de a găsi numitorul comun, consensul, de a acţiona dintr-o perspectivă de «honest broker». Este foarte important să fi perceput ca un constructor, fără parti pris-uri, ca o persoană a cărei misiune şi capacitate este de a construi consensul”.

Iar rezultatul pozitiv al sesiunii Comisiei este întotdeauna evaluat de capacitatea de a adopta rezoluţiile prin consens.

(…) La sfârşitul zilei decizia finală îţi aparţine ţie ca preşedinte. Succesul, dacă este, e al tuturor, al echipei. Atunci când apar dificultăţi, lumea se uită la tine şi aşteaptă ca tu să găseşti soluţia.

Este o responsabilitate pe care o voi exercita în numele României şi sunt deosebit de onorat.

Şansele de a redeveni membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU

Şansele depind de noi. Este o muncă de echipă, în care este implicată centrala Ministerului de Externe, toate misiunile diplomatice ale României, misiunea de la New York, ca avanpost. Alegerile au loc la New York, multe negocieri se desfăşoară acolo şi obţinere de sprijin”.

Există anumite lucruri care pot fi obţinute prin intervenţie la nivel politic. Şi aceste alegeri sunt un proces eminamente politic.

Şansele depind de noi, de determinarea noastră, de capacitatea de a ne mobiliza şi de tăria cu care credem în fezabilitatea, succesul acestui obiectiv”.

România a mai fost membră în Consiliul de Securitate anterior. Practic, cam o dată la 15 ani am fost în Consiliul de Securitate. În 2020 s-ar împlini 15 ani. Următorul slot, următorul interval liber – sigur, ne putem depune candidatura oricând, dar sunt deja alţi candidaţi – ar fi undeva după anul 2040” .

Nu suntem singuri, avem un contracandidat. Sunt două ţări ce candidează pentru un singur loc”.

Şi dacă am fi singuri, nu este simplu pentru că alegerea este rezultatul unui vot care presupune sprijin din partea a cel puţin două treimi dintre ţările membre ONU. Într-o aritmetică simplă înseamnă cel puţin 129 de voturi”.

Nu există un loc mai important în lume pentru prezenţa unei ţări.În Consiliul de Securitate sunt doar 15 ţări. 15 din 193.

Dacă reuşim să readucem România acolo, practic doi ani România va fi în topul deciziei mondiale privind pacea şi securitatea planetei

Influenţa unei astfel de poziţii poate să aducă dividende la un orizont de zece ani.

Unde am mai fost implicaţi la nivel înalt la Naţiunile Unite

Avem o prezenţă care ne-a consolidat imaginea de susţinători al multilateralismului.

Am să mă refer la o perioadă mai recentă (…) de când am preluat mandatul la New York, august-septembrie 2015.

Am avut preşedinţia Comisiei pentru Dezvoltare socială (…) Am fost ales preşedinte al Comisiei pentru populaţie şi dezvoltare. (…) Am fost preşedintele Procesului de negocieri inter-guvernamentale privind reforma Consiliului de Securitate (…) În trei ani am condus, conduc, şapte procese, comisii (…) Am condus grupul de experţi inter-guvernamentali privind transparenţa cheltuielilor militare (… ) Am fost ales preşedintele ambasadorilor francofoni la ONU  (…) Conduc, în numele României, Comisia pentru consolidarea păcii.

Este o muncă de echipă şi sunt recunoscător colegilor mei, de la New York, din centrala Ministerului de Externe, pentru sprijin, susţinere şi pentru felul în care servim România

Dacă ONU nu ar mai exista…

Dacă nu ar mai exista ar trebui să îl inventăm sau să îl reinventăm. Mi-e teamă că nu am avea ce pune  în loc”.

Nu este o organizaţie perfectă (…) Şi Organizaţia Naţiunilor Unite are nevoie de adaptări (…) Avem nevoie de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru că este singurul for în care statele se adună şi putem discuta despre orice: de la pacea sau războiul în anumite părţi ale lumii, la aspecte existenţiale pentru unele ţări”.

Lumea ar fi arătat cu totul altfel fără ONU. De regulă, criticile vin de la oameni care nu ştiu cum funcţionează ONU şi nu ştiu nici ce face ONU.

(…) La ONU se construieşte pacea, dezvoltarea planetei, consensul, toleranţa şi acceptarea reciprocă. Pentru că suntem diferiţi, dar toţi trăim pe aceeaşi planetă. Şi trebuie să avem grijă de planetă. Pentru că e a noastră şi nu avem alta.

Advertisements

INTERVIU VIDEO Ambasadorul român la ONU: Aici e greu să joci altfel decât cu cărțile pe masă; transparența e esențială

Posted on

Reportaj Agerpres 22.12.2016

Prezența unei țări, inclusiv a României, în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite oferă vizibilitate și potențează capacitatea unei țări de a radia influență în zona sa geografică adiacentă, a afirmat reprezentantul român la ONU, ambasadorul Ion Jinga, într-un interviu pentru AGERPRES.

Potrivit ambasadorului, pentru ca un stat să fie ales ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate, e nevoie de o strategie bine închegată, o echipă unită și multă transparență.

Ion Jinga a adăugat că România este candidat pentru un loc de membru nepermanent în consiliul de securitate, pentru un mandat de doi ani, perioada 2020-2021, cu alegeri în anul 2019, cel mai probabil în iunie 2019.

Jinga a mai explicat că problema migrației trebuie tratată la sursă: ca să nu mai avem refugiați trebuie să rezolvăm problema conflictelor în țările de unde refugiații vin, să rezolvăm problema dezvoltării, și aici ajungem automat la problematica sărăciei.

AGERPRES: Ați fost ales co-președinte al procesului de negociere interguvernamentală privind reforma Consiliului de Securitate. Ce înseamnă această poziție pentru România și pentru ONU?
Ion Jinga: Vorbim de un proces care a demarat în 1992, atunci au apărut primele discuții mai serioase cu privire la necesitatea ajustării, reformării Consiliului de Securitate, din perspectiva metodelor de lucru, dar, în primul rând, din perspectiva creșterii sale numerice. A fost chiar și o rezoluție prin 1993, a fost un proiect de rezoluție, care nu a reușit să treacă din motive care țin de pozițiile diferite, uneori divergente ale țărilor membre. Subiectul a revenit în actualitate prin 1998, apoi în 2005 a fost iarăși un puseu cu câteva serii de proiecte în acest sens.

Pe scurt, este un proiect care durează de vreo 25 de ani. S-a creat la un moment dat un grup de lucru deschis pentru a gândi reforma Consiliului de Securitate, ulterior s-a ajuns la o concluzie și a fost adoptată, în acest sens, o rezoluție a Adunării Generale a ONU, privind crearea unui forum dedicat negocierii reformei Consiliului de Securitate. Acest forum se numește ‘Procesul interguvernamental de negociere a reformei Consiliului de Securitate’ și este condus de unul sau doi reprezentanți numiți de către Președintele Adunării Generale a ONU.

De altfel, de multe ori, cel care a condus direct acest proces a fost chiar președintele Adunării Generale. Anul acesta, pentru sesiunea 71 a Adunării Generale, președintele a decis să numească doi co-președinți. Aceste numiri se fac în nume personal, nu au la bază nici locația geografică, nici echilibrul regional, sunt oameni pe care îi alege președintele Adunării Generale pentru că el consideră că persoanele respective ar putea contribui la avansarea procesului.

În situația de față, este vorba de ambasadorul României și de ambasadorul Tunisiei, deci doi co-președinți provenind din două arii geografice și de cultură diferite, ceea ce asigură o bună complementaritate și cred că în acest moment procesul se află într-o fază de trecere, poate, de la etapa discuțiilor, de la etapa prezentării pozițiilor, la ceva mai concret.

În forma sa actuală, Consiliul de Securitate a fost conceput acum 71 de ani, când a fost constituită ONU și de atunci a suferit o singură modificare sau reformă majoră, în 1965 când numărul de membri nepermanenți a crescut de la 6 la 10, iar numărul de membri permanenți a rămas neschimbat.

În momentul de față, avem 5 membri permanenți și 10 nepermanenți, deci un Consiliu de Securitate cu 15 membri. Ei bine, în 1945 când a fost creată ONU, ea numără 50 de membri. Astăzi vorbim de 193, vorbim de alte realități geopolitice și există o presiune considerabilă pentru ajustare, pentru adaptare după cum există și anumite rezerve.

Tocmai pentru că avem de-a face cu o largă varietate de poziții și de interese care nu țin doar de poziționarea marilor actori, a actorilor globali dacă vreți, ci și a diferitelor grupuri de interese, grupuri regionale. Este un proces deosebit de complex.

Până la urmă sunt o serie de poziții care, la prima vedere par ireconciliabile, fiecare vorbește despre dorința de a avansa procesul, dar când ajungem în etapa unei variante de compromis, există tendința ca fiecare să spună că a făcut deja compromisuri și că e rândul celorlalți. Rostul celor doi co-președinți, acum, ar fi să găsească o cale inovativă, o formulă care să acomodeze marile interese.

V-am spus o realitate foarte dură. Sunt discuții, sunt negocieri care durează de foarte mult timp. Acum suntem în faza de consultări cu principalele grupuri, cu marii actori. Și, încet-încet, încercăm să decelăm ceea ce ne-ar aduna și ne-ar așeza la aceeași masă, să dăm deoparte punctele de divergență.

Nu este deloc simplu, sunt așteptări mari, sunt presiuni mari, dar sunt presiuni pe diferite tendințe. Ceea ce încercăm noi să facem acum este să identificăm un posibil “road map”, un plan de bătaie pentru următoarele opt luni până la sfârșitul lunii iulie 2017 și, în măsura în care discuțiile și negocierile în plen vor permite acest lucru, să venim și cu o eventuală soluție concretă, care să permită continuarea procesului. Însă, nu cred că se poate vorbi de finalizarea acestui proces în decurs de un an, după ce timp de 25 de ani a trenat.

Există, însă, un mare orizont de așteptare și, aș spune că prin această poziție pe care o ocupă reprezentantul României la ONU, la New York, aducem, sper, un plus de vizibilitate, de greutate specifică a României în cadrul Națiunilor Unite, un plus de notorietate, care se poate translata la un moment dat în sprijin, în alianțe, în formule care să permită consolidarea în continuare a prezenței României la ONU.

AGERPRES: Există o direcție unanim acceptată privind reforma Consiliului de Securitate?
Ion Jinga: Sunt cinci teme majore în momentul de față pe agenda acestor negocieri. Mergem de la relația dintre Consiliul de Securitate și Adunarea Generală, dimensiunea Consiliului de Securitate și metodele de lucru, trecând prin reprezentarea geografică în Consiliul de Securitate, categoriile de membri, vorbim de membri permanenți și membri nepermanenți și dreptul de veto. Sigur că cele mai contencioase sunt cele legate de categoriile de membri și de dreptul de veto, pe care în acest moment îl au cei 5 membri permanenți.

S-au făcut unele progrese în ceea ce privește cooperarea dintre Consiliul de Securitate și Adunarea Generală, au fost abordate câteva aspecte legate de metodele de lucru ale Consiliului de Securitate, și oarecum și de eventuala lui dimensiune. E o plajă acceptată de undeva, între 21 de membri și 26-27 de membri.

Trebuie văzut și care formulă este fezabilă, din punct de vedere practic. Există un număr mare de țări, peste 80, care s-au pronunțat pentru includerea faptului că membrii nepermanenți, cei care sunt aleși pentru doi ani, să exercite cel puțin o dată în timpul unui mandat de doi ani președinția Consiliului de Securitate.

Ori, această președinție se schimbă la fiecare lună, ceea ce înseamnă că la 24 de luni, în doi ani, ar trebui ca fiecare membru nepermanent să dețină o dată această poziție de mare prestigiu.
Aici ajungem imediat la dimensiunea numerică a Consiliului de Securitate. Câți membri ar permite să se facă această rotație? Ce artificii sau formule intermediare ar putea fi identificate?

Când ajungem la dreptul de veto, care e poate cea mai sensibilă latură a acestui proces, sunt țări care spun să se renunțe la dreptul de veto pentru toată lumea. N-aș comenta eu cât de fezabilă este o astfel de alternativă.

Alții spun că, dacă nu se renunță la dreptul de veto, atunci noii membri permanenți să aibă și ei drept de veto, și aici discutăm dacă vor fi admiși în final noi membri permanenți, câți vor fi și, dacă se va ajunge la o extindere a dreptului de veto, câte țări vor avea drept de veto, pentru că ne imaginăm cum ar arăta un Consiliu de Securitate în care 10-12 țări ar avea drept de veto.

Sunt alte tendințe care vorbesc despre restrângerea voluntară a dreptului de veto în condiții în care pe agenda Consiliului de Securitate sunt chestiuni legate de genocid, atrocități, crime în masă.

În același timp, dacă vorbim de categoriile de membri, există o tendință puternică de susținere a extinderii Consiliului de Securitate, cu ambele categorii de membri, și permanenți și nepermanenți.

Dar sunt alții care spun “nu, democratic este să alegem membri în Consiliul de Securitate, nu doar membrii nepermanenți”. Există și o variantă intermediară, care vorbește de o perioadă de tranziție, cu mandate prelungite, care pot fi de la patru la opt ani, cu posibilitatea de realegere. Pe toate variantele se discută de drept de veto sau nu.

Se vorbește după aceea despre respectarea unui echilibru regional. De exemplu, Africa nu are niciun membru permanent. Africa este un continent cu 54 de țări și pentru tot continentul african sunt doar trei membri nepermanenți în Consiliul de Securitate. Aici, în continentul african, intră și zona țărilor arabe. Prietenii noștri africani vorbesc de o nedreptate istorică, că nu au primit o reprezentare mai mare în Consiliul de Securitate. De văzut în ce măsură acest lucru este acceptat la nivelul tuturor celor 193 de țări.

Pe de altă parte, apartenența la Consiliul de Securitate presupune în primul rând nu drepturi, ci obligații. E vorba de capacitatea țărilor respective de a contribui la promovarea păcii și securității la nivel mondial. Acesta este rolul Consiliului de Securitate. Este garantul păcii și securității. Țările membre în Consiliul de Securitate sunt țări capabile să asigure pacea, nu doar pe teritoriul lor, ci și în zone adiacente și la nivel global. Iar membrii permanenți sunt, în același timp, și mari contributori la bugetul Națiunilor Unite, în termeni de asistență pentru dezvoltare, în misiunile de menținere a păcii.

Vorbim de un proces extrem de complex unde fiecare element, fiecare detaliu poate fi esențial și unde echilibrul este cuvântul de ordine.

V-am spus aceste lucruri ca să clarific de ce este important acest proces și de ce el poate fi important și pentru România. Dincolo de vizibilitate, de alura pe care ți-o poate da o astfel de poziție, până la urmă, de exemplu, dacă într-o formulă extinsă a Consiliului de Securitate grupul est-european din care face parte și România ar primi un loc suplimentar de membru nepermanent, perioada în care România și celelalte țări din grupul său geografic ar putea accede ca membru nepermanent s-ar reduce la jumătate. Prezența unei țări în Consiliul de Securitate reprezintă o încununare și un apogeu pentru politica externă a țării respective.

AGERPRES: Deci România ar trebui să aibă drept scop participarea în Consiliul de Securitate?
Ion Jinga: În calitate de co-președinte, eu nu pot reprezenta poziția României, rolul meu este de honest broker, o persoană care să fie capabilă să construiască un consens. Pentru acest lucru ai nevoie de încrederea țărilor membre și nu poți să o câștigi dacă promovezi interesul național. Vorbim de o construcție și nu de un interes particular.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, cred că prezența unei țări, inclusiv a României, în Consiliul de Securitate oferă vizibilitate, greutate specifică la nivel global, oferă capacitatea de a radia influență în zona sa geografică adiacentă și nu numai. Oferă pentru o țara ca România, de exemplu, consolidarea profilului în interiorul Uniunii Europene, ne-ar crește prestigiul, influența în arealul geografic din care facem parte sau cu care ne învecinăm. Mă gândesc nu doar la Uniunea Europeană, dar și la zona Balcanilor, la Europa de est extinsă, la Orientul Mijlociu, la Africa de Nord. Pe de altă parte, mă gândesc la țări unde România este prezentă în misiuni de menținere a păcii.

Iar România este candidat pentru un loc de membru nepermanent în consiliul de securitate, pentru un mandat de doi ani, perioada 2020-2021, cu alegeri în anul 2019, cel mai probabil în iunie 2019.

AGERPRES: Practic aproape concomitent cu perioada în care România va deține președinția prin rotație Consiliului Uniunii Europene.
Ion Jinga: Da, ați remarcat corect. România va avea președinția semestrială a Consiliului UE în primul semestru din 2019. La sfârșitul lunii iunie ne vom încheia președinția la Consiliul UE. În eventualitatea fastă ca România să obțină acest loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, momentul încheierii președinției României la Consiliul UE ar coincide cu alegerile pentru Consiliul de Securitate. Să ne imaginăm ce ar însemna pentru România și pentru diplomația românească prelungirea unui mandat de 6 luni la nivel european cu unul de doi ani la nivel global. Cred că ar plasa România pe o orbită de influență internațională cu reverberații care se pot întinde pe un deceniu după aceea.

AGERPRRES: Președinția Consiliului UE este rotativă, iar membrii nepermanenți în Consiliul de Securitate sunt aleși. Asta presupune și o campanie pentru România.
Ion Jinga: Fără îndoială. Unul dintre cei cinci ambasadori ai țărilor membre permanente în Consiliul de Securitate îmi spunea, nu cu mult timp în urmă, că cel mai important avantaj al statutului de membru permanent nu este dreptul de veto, ci faptul că nu trebuie să facă campanie pentru a fi aleși.

Cele zece locuri de membru nepermanent în Consiliul de Securitate sunt distribuite pe regiuni geografice. Grupul est-european, din care face parte și România, are un astfel de loc. Grupul vest-european, de exemplu, are două locuri de membru nepermanent. Dacă pentru locul respectiv candidează o singură țară din grupul regional respectiv, atunci candidatura nu este concurențială. Campania însă trebuie făcută pentru că ai nevoie de cel puțin două treimi din voturile tuturor membrilor din Adunarea Generală, adică 129 din 193 de membri.

Dacă candidatura este concurențială, și în cazul nostru este concurențială, atunci datele ecuației sunt mult mai complexe, pentru că tu trebuie să convingi că tu ești mai bun decât cel care candidează cu tine și fiecare țară are atuurile, avantajele și prietenii ei la ONU. Este un efort considerabil care implică resurse umane, resurse financiare, implică multă determinare, inteligență și foarte multă diplomație și e un efort de echipă.

O astfel de campanie durează câțiva ani. Sunt țări care au desfășurat campanii pe perioade de patru ani și jumătate. Altele, 3 ani. O campanie sub 2 ani are șanse mai mici de succes și toată lumea se mișcă. Trebuie, repet, să îți convingi partenerii, oamenii cu care te vezi zi de zi pe culoare, în sala Adunării Generale că tu meriți încrederea lor mai mult decât ceilalți sau celălalt, pentru că în Consiliul de Securitate nu te reprezinți doar pe tine, ci reprezinți toate țările membre ONU și ești responsabil de deciziile care se iau în materie de pace și securitate la nivel global.

Vorbeam de resurse. Nu aș vrea să sperii pe nimeni, pentru că nu cred că se pune problema de a aloca astfel de resurse. Dar sumele reale cheltuite într-o astfel de luptă de un stat într-o astfel de campanie se încadrează între 200-300 milioane de dolari și 2 milioane de dolari sau euro. Însă mai mult decât despre bani, este vorba de forța, capacitatea unei țări, a unei echipe de campanie de a promova imaginea unui contributor, unui partener de încredere, a unei țări capabile să promoveze interesul colectiv și obiectivele ONU.

Contează foarte mult relațiile bilaterale, contează și relațiile personale într-o astfel de ecuație, pentru că decizia se ia la ONU și cei care votează sunt ambasadorii la ONU. Sigur, se votează pe baza unor instrucțiuni de acasă, dar vorbim de un vot secret. Sunt țări care au intrat în Consiliul de Securitate ca membri nepermanenți, dar au contribuit cu 200 de milioane de dolari la soluționarea crizei refugiaților sirieni. Sunt țări care salvează zilnic sute, mii de refugiați în zona Mediteranei.

Sunt țări care, prin forța diplomaților lor, depășesc forța geografică, politică și militară. De altfel, statutul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate face să crească de câteva ori influența unei țări.

Aici este foarte greu să joci altfel decât cu cărțile pe masă, iar transparența este un element esențial care dă credibilitate. Oamenii te văd și te judecă. Și dacă nu poți să îi convingi, poți primi promisiuni că vor vota pentru tine, dar să se întâmple altfel.

De altfel, este aproape o constantă — în jur de 30-40 de voturi, în momente importante în cadrul votului din Adunarea Generală pentru membrii nepermanenți în Consiliul de Securitate, nu se confirmă.

Un ambasador dintr-o țară vest-europeană, în campanie pentru Consiliul de Securitate, mi-a povestit că l-a întrebat ministrul de externe câte voturi poate obține. Și el a spus că între 60 și 160.

Ca să reduci factorul, trebuie să construiești o strategie bazată pe constanță, pe obiective clar definite, să ai o echipă care are coeziune internă. Nu faci o echipă cu șase luni înainte de vot. O echipă se formează cu cel puțin doi-trei ani înainte. Ai nevoie de oameni care să fie văzuți în mod constant în diferitele foruri de discuție și de negociere. Ai nevoie de vizibilitate și, din acest punct de vedere, noi încercăm o construcție care să plaseze România pe o orbită de influență.

Rămâne să se facă o confirmare în vara viitoare, dar dacă lucrurile rămân așa cum le-am stabilit noi, în 2018-2019, România va fi membră în ECOSOC, Consiliul Economic și Social, un organ principal al ONU, un organ unde se discută, unde se negociază, unde se alocă fondurile destinate dezvoltării și, în general, dimensiunea economică, dimensiunea de mediu. Poate vom reuși să obținem și un post de vicepreședinte acolo, iarăși ne-ar crește vizibilitatea.

România candidează, cu șanse bune, spun eu, pentru a prelua președinția Comisiei pentru Populație și Dezvoltare în 2018. România mai candidează cu șanse bune pentru a prelua președinția Comisiei I Dezarmare în perioada iunie 2018—iunie 2019. În momentul de față, România asigură președinția Grupul Experților Interguvernamentali pentru Asigurarea Transparenței Cheltuielilor Militare.

Sunt diverse alte formate în care participăm. O dată pe lună au loc dezbateri deschise în Consiliul de Securitate, unde pot interveni toate țările membre, nu doar membrii Consiliului. Aproape fără excepție, am intervenții în Consiliul de Securitate. Ultima a fost (…) despre legătura dintre apă, pace și securitate.

Un raport al Forumului Economic Mondial plasează lipsa de securitate a accesului la apă drept primul risc pentru următorul deceniu pentru întreaga umanitate. Peste 3,7 milioane de oameni trăiesc în bazine hidrografice unde consumul de apă depășește capacitatea de regenerare naturală și, dacă această tendință continuă până în 2015, există posibilitatea ca două treimi din populația globului să sufere de lipsă de apă.

AGERPRES: Problema apei este, într-adevăr, una fundamentală, dar pentru publicul din România poate părea ceva general și îndepărtat geografic. Criza refugiaților, însă, poate fi legată de lipsa apei și nivelul condițiilor de trai în țările de proveniență. Ce rol ar putea avea România și ce experiență internațională poate să implementeze în sprjinul ONU cu privire la rezolvarea crizei refugiaților sau a îmbunătățirii condițiilor din țările de origine?
Ion Jinga: Migrație și refugiați există de când lumea. Dar niciodată, însă, de la al doilea război mondial încoace, nu a exista un asemenea exod de populație. Migrația poate să existe în interiorul țării sau vorbim de migrație internațională când se depășește frontierele.

În momentul în care migrația este declanșată de încălcarea gravă a drepturilor omului, de conflicte, de terorism, oamenii respectivi capătă statut de refugiați. Avem, în momentul de față, peste 21 de milioane de refugiați.

Avem peste 60 de milioane de migranți care au plecat din motive care țin fie de conflict, fie de lipsa accesului la resurse, inclusiv la apa. Și la nivelul mapamondului sunt peste 250 de milioane de oameni care într-un fel sau altul au migrat.

Există acum în Europa un aflux de refugiați care ne face să devenim mai sensibili și mai conștienți de acest fenomen. Fenomenul există însă de multă vreme în alte părți ale globului. La nivel european știu că se manifestă o oarecare rezervă, noi nu ne-am mai confruntat cu astfel de probleme. Cred că situația acestor oameni trebuie tratată cu empatie. Hai să ne imaginăm pentru o secundă că într-o zi ne-am putea afla în situația lor.

Problema refugiaților are două soluții: una temporară, la destinație. Sunt țări la granița Europei care adăpostesc peste un milion de refugiați, însă pentru ei trebuie găsită o soluție permanentă. Pentru acești oameni trebuie găsită o soluție. Nu este vina lor că în țările de unde vin este conflict, este o amenințare teroristă, este foamete.

Deci trebuie găsite soluții, chiar dacă temporare. Însă, în același timp, problema trebuie tratată la sursă, la origine: ca să nu mai avem refugiați trebuie să rezolvăm problema conflictelor în țările de unde refugiații vin, să rezolvăm problema dezvoltării, și aici ajungem automat la problematica sărăciei. Este un obiectiv fundamental al Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă să eradicăm la un orizont de 15 ani sărăcia extremă.

În același timp, este vorba despre respectarea drepturilor omului, de garantarea accesului la educație — în zone de conflict riscăm să pierdem o generație de tineri care nu mai merg la școală. Ce fac acești copii care mâine vor fi adulți? Toată educația lor se face pe stradă, cu arma în mână, cu pietre sau ascunzându-se să nu fie prinși de teroriști.

Ce vor face ei mâine?

Migrația și problematica refugiaților trebuie tratată cu maximă atenție, mai curând la sursa fenomenului.

Sărăcia, așa cum a spus Barack Obama, nu generează terorism, dar sărăcia, frustrarea, absența oricărei perspective pentru viitor creează breșe pentru ideologia teroristă și pentru radicalizare. Acolo trebuie să acționăm. Țările respective trebuie ajutate, pornind de la educație, de la dezvoltare, de la oprirea conflictelor. Aici rolul ONU este esențial. Este singura organizație globală care are capacitatea, resursele și legitimitatea să intervină în aceste situații.