Ion Jinga: The Odyssey of the Romanian treasure taken to Moscow

Posted on January 8, 2024 Updated on January 16, 2024

By H.E. Dr. Ion I. Jinga, Ambassador, Permanent Representative of Romania to the Council of Europe, published in Euractiv, Actmedia, AJRP.org, Sadrmedia.com and marca-ro.ca (08.01.2024)

This story begins in August 1916 when Romania was insistently requested by France and Great Britain to enter the WW1 in order to relieve the huge German pressure on the West front. On 17 August, Romania signed a treaty with the Entente Powers, according to which France and Britain pledged to launch an offensive in Greece, while Russia committed to send three divisions to the Danube River, to protect the rear from a Bulgarian attack. On that occasion, the Russian ambassador in Bucharest proposed to transfer the Romanian gold to Moscow, with the argument that it will be better protected, but the Romanian Prime Minister Ion Bratianu considered “the timing of the measure to be inopportune”. 

Romania intervened in WW1 and crossed the Carpathian Mountains into Transylvania, where its soldiers were received as liberators. But there was no Allied offensive in Greece, and the military aid promised by Russia did not exist. The German High Command put on hold all other campaigns, throwing its main weight against Romania, while at the South of Danube Bulgarian and Turkish armies joined the German forces. Simultaneously attacked from three sides, the Romanian Government was forced to withdraw to the city of Iasi, in Moldova. 

In Iasi, Russia’s Ambassador, General Mossolov, asked for the transfer of the Romanian gold to Moscow. Historian Ilie Schipor discovered into Russian archives Mossolov’s personal notes, which reveal that his task was “to take all the measures necessary to transfer the Romanian gold to Russia”, with the secret purpose “to get hold of the Romanian gold as a guarantee against a Romanian surrender”. Once again Prime Minister Bratianu “considered the transfer of the gold at that time to be premature”. Mossolov insisted: ”Sending the Romanian gold to Russia was meant to strengthen the alliance between our countries and considerably simplify the arrival of Russian reinforcements. The Russian Government guarantees the integrity of the treasure both during the transport and through its stay in Moscow”. (Ilie Schipor, “Destiny of the Romanian Treasury – Arguments from the Russian Archives”, Publishing House Oscar Print, 2021).

The Romanian Government explored the possibility to send the Treasure to UK or USA, but since the Central Powers controlled the main land and sea routes, the idea was abandoned. The transfer of the gold to Russia was finally accepted, and on 14 December 1916 the Russian ambassador, the Romanian Finance Minister and representatives of the National Bank of Romania signed a protocol stipulating that “Since the day it was entrusted to the Imperial Russian Government and loaded into wagons, the Treasure is under the Russian Imperial Government’s guarantee regarding the safety of the transport, storage and return to Romania”. Two days later, a train with 17 carriages containing 1,738 crates full of gold (1,735 with gold coins and three with pure gold ingots) of the National Bank of Romania, plus two other crates with the jewels of the Royal Family, departed from Iasi to Moscow. The train arrived in Moscow on 20 December 1916 and the Treasure was deposited in the Kremlin’s Arms Room. After the verification of the contents of the crates and their inventory, on 16 February 1917 a new protocol was signed in Moscow by delegates of the Russian Finance Ministry, the Russian State Bank, the National Bank of Romania and the Romanian Consul, confirming that “All verified valuables, inventoried or weighed, proved to be in terms of quantity and value, in full compliance with the elements of the National Bank of Romania”.

In the summer of 1917 Romania expected a massive military offensive by Central Powers. In such a tense environment, in July 1917 Russia’s Ambassador wrote to Romania’s Finance Minister that“the Russian Government had granted him full powers necessary to sign the Protocols on the evacuation in Russia of the securities belonging to the National Bank and other public institutions in Romania”. On 27 July 1917 another protocol was signed between Romania and Russia, and the same day a second train with 27 carriages departed to Moscow, taking the remaining gold reserve of the National Bank of Romania, valuables from Romanian Academy, House of Savings and Consignments, National Archives, national museums, national patrimony sites, religious institutions, ministries and private companies’ assets. The transport arrived in Moscow on 3 August and was deposited in the same Kremlin’s Arms Room. On 5 August 1917 a new protocol was signed in Moscow, mentioning that “the return of the entire treasure of Romania was guaranteed by the Russian Government”. It was the time when the Romanian troops succeeded in breaking the Austro-Hungarian front in the Battle of Marasti, and repelled German and Austro-Hungarian offensives at Marasesti and Oituz, prompting The Times newspaper to describe the Romanian front as “the only point of light in the East”…

But in February 1917 Russia had already entered into chaos. On 15 March Tsar Nikolai II abdicated, and in October Bolsheviks took power. On 13 January 1918, Russia’s Council of People’s Commissars severed diplomatic ties with Bucharest and arbitrarily confiscated the Romanian Treasure. The decisionon the cutting of diplomatic relations with Romania, signed by V. I. Lenin, writes black on white the intangibility of the Treasure, its preservation and restitution: “The valuables of the Romanian government must be preserved with utmost care, so they can be safely returned to the Romanian people when the Romanian counterrevolution has been overthrown”.

The French Consul in Moscow, Eirick Labonne, was tasked to act as representative of Romania’s interests in Russia and to make “an approach to the People’s Commissars to signal that this treasury is under the guarantee of the Entente Powers”. On 1 March 1918 Bolshevik authorities told Labonne that “By the Decision of the People’s Commissars of Petrograd, the values belonging to the Romanian Government had been simply confiscated by virtue of the state of war”. This was both an illegal decision and a lie, because, according to the international law, “The state of war does not give any right to the aggressor over the goods of the attacked party. At the same time, in 1917-1918 Romania and Russia were formally allies in the coalition of Allied Powers, and in January 1918 there was no state of war between Russia and Romania”. (Viorica Moisiuc,“Romania’s Treasury – guarded by the Russian “ally”; new data and testimonies from the archives of the Russian Federation”, Publishing House Fundația România de Mâine, 2022). 

From 1919 to 1924, several unsuccessful talks to recover the Treasure took place. The establishment of the Romanian-Soviet diplomatic relations in 1934 led to a first partial restitution in June 1935,when the Soviet Union returned 1,443 boxes with broken seals, filled with old archives, documents, rare books and religious objects (part of the second shipment in July 1917), but no gold. In June 1956, as a sign of goodwill towards the Communist regime in Romania, 39,320 artistic and historical artifacts were returned. Itwas only a small part of the Treasure and have not included the gold reserve of the National Bank sent to Russia in 1916-1917. Romania raised again the issue in 1965. After USSR collapsed, a Joint Romanian-Russian Commission was created in 2004 to discuss bilateral issues, including on the Treasure taken to Moscow. It had five meetings without significant progress.

The total amount of Romanian fine gold deposited in Kremlin was 93.452 tons, with a total value of more than six billion USD (in January 2024 the average price of fine gold was 66,000 USD per kilogram) but, as the President of the Romanian Academy, Professor Ioan-Aurel Pop, whoCo-Chaired the Joint Romanian-Russian Commission between 2012 and 2018, noted: “The 93.4 tons of unreturned Romanian gold represent an inestimable value for several reasons: first, it is a matter of the wealth of the Romanian nation, as the owner of that gold is the country’s central bank. Secondly, the intrinsic value of the fine gold deposited is greater than the weight of the metal, because the gold ingots represent 2.4 tons, and the various gold coins 91 tons. It is also about historical coins from previous centuries, with numismatic significance.”(Ioan-Aurel Pop, “The Truth about Romania’s treasure prisoner to Moscow”, 8 September 2016, oamenidepoveste.ro)

Legally and morally, a good entrusted to someone for safekeeping, based on official documents with precise provisions for restitution, is to be returned without any discussion. The Declaration of 13 January 1918 of the Soviet Government recognizes the existence of the Romanian Treasure in Russia and Romania’s property rights over it, as well as Russia’s commitment to preserve the Treasure and to remit it to its rightful owner. USSR and the Russian Federation never challenged Romania’s ownership of the Treasure. 

The oldest fundamental principle of international law is the Latin formula “Pacta sunt servanda”, meaning“agreements must be kept”. This principle is included in article 26 of the 1969 Vienna Convention on the Law of Treaties. When Russia applied to join the Council of Europe (CoE), the President, the Prime Minister, the President of the Duma and the President of the Council of the Federation sent a joint letter to CoE giving assurances that“the Russian Federation shares fully its understanding and interpretation of commitments entered into, and intends… to settle rapidly all issues related to the return of property claimed by Council of Europe member states”. (CoE Parliamentary Assembly Opinion 193/25 January 1996 on “Russia’s request for membership of the Council of Europe”). Reports of CoE Monitoring Committee on “Honoring of obligations and commitments by the Russian Federation”mentioned these obligations until Russia was expelled from the organization on 16 March 2022, after the invasion of Ukraine.

As the Governor of the National Bank of Romania, Academician Mugur Isarescu, remarked:“The National Bank of Romania has invited foreign historians from countries with a similar experience of evacuating their treasures to foreign countries for safekeeping. We thus discovered that the case of the N.B.R. Treasure evacuated to Moscow is unique, as it is the only known case of a treasure entrusted to another state and never returned when requested. The archives show that the Russians did their best to persuade the Romanian government at that time to send the Treasure to Moscow. Archival documents make clear that guarantees were given that this Treasure would be kept safe and returned when requested; but in this case it was never returned”.(“The Romanian National Bank Treasure taken to Moscow and never returned”, Foreword by Academician Mugur Isarescu, Publishing House Oscar Print, 2020).

At the time of the German invasion in 1939, Poland evacuated its gold reserve (about 80 tons) and artistic treasures through Romania, despite pressure from Germany on Romania not to accept it (Romanian archives reveal that the Soviet Union manifested a similar interest in the Polish gold). 51 crates with Polish gold were stored in Romania in absolute secrecy and returned in full to Poland after WW2. This episode is an invitation to reflection about honor and loyalty.

When the Trojan War ended, Odysseus homeward voyage to Ithaca lasted ten years, and his journey full of adventures inspired Homer to write “The Odyssey”, one of the most beautiful ancient epic poems. The Romanian Treasure taken to Moscow in 1916-1917 is still prisoner of a broken legal, moral and honor commitment. Let’s hope that its odyssey will not be a never-ending story.  

Note: The opinions expressed in this article do not bind the official position of the author.

Odiseea Tezaurului României luat la Moscova

Articol al E.S. Dr. Ion I. Jinga, Ambasador, Reprezentant Permanent al României la Consiliul Europei, publicat în Umbrela Strategică, Euractiv, AJRP.org, marca-ro.ca, asiiromani.eu, Economistul și Evenimentul Muscelean (10 ianuarie 2023).

Povestea începe în august 1916, când Franța și Marea Britanie au cerut insistent României să intre în Primul Război Mondial pentru a reduce uriașa presiune germană pe frontul de Vest. La 17 august, România a semnat un tratat cu Puterile Antantei, în baza căruia Franța și Marea Britanie se angajau să lanseze o ofensivă în Grecia, iar Rusia să trimită trei divizii la Dunăre pentru a asigura spatele frontului împotriva unui atac bulgar. Cu acel prilej, ambasadorul rus la București a propus ca aurul românesc să fie transferat la Moscova, cu argumentul că acolo ar fi mai bine protejat, însă primul ministru Ion Brătianu a respins ideea, “considerând momentul inoportun pentru o astfel de măsură”.

Respectându-și angajamentul, România a intrat în război, iar armata română a trecut Carpații în Transilvania, unde soldații săi au fost primiți ca eliberatori. Dar Aliații nu au lansat ofensiva promisă în Grecia, iar ajutorul militar rus a fost inexistent. Înaltul Comandament german a stopat toate celelalte operațiuni militare, transferând forțe masive pe frontul românesc, în timp ce la sud de Dunăre armatele bulgară și turcă și-au unit forțele cu cele germane. Cu țara atacată simultan din trei părți, guvernul român a fost nevoit să se retragă la Iași, în Moldova.

În Iași, ambasadorul Rusiei, generalul Mossolov, a cerut din nou trimiterea aurului la Moscova. Istoricul Ilie Schipor a descoperit în arhivele ruse însemnările personale ale lui Mossolov, care arată că misiunea acestuia era “să ia toate măsurile necesare pentru transferul aurului românesc în Rusia“, cu scopul secret “de a pune mâna pe aur ca o garanție impotriva unei eventuale capitulări a României“. Primul ministru Brătianu “a considerat că transferul aurului era prematur la acel moment”, însă generalul Mossolov a insistat: “Trimiterea aurului românesc în Rusia este menită să întărească alianța dintre țările noastre și să simplifice considerabil sosirea sprijinului militar rus.“ (Ilie Schipor, “Destinul Tezaurului Românesc – Argumente din arhivele ruse”, Editura Oscar Print, 2021).

Guvernul României a explorat posibilitatea trimiterii Tezaurului în Marea Britanie sau în Statele Unite însă, deoarece Puterile Centrale controlau principalele rute terestre și maritime, s-a renunțat la această soluție. Transferul aurului în Rusia a fost, într-un final, acceptat, iar la 14 decembrie 1916 ambasadorul rus, ministrul român de Finanțe și reprezentanți ai Băncii Naționale a României au semnat un protocol care stipula că „Din ziua în care a fost încredințat Guvernului Imperial Rus și încărcat în vagoane, Tezaurul se află sub garanția Guvernului Imperial Rus în ceea ce privește siguranța transportului, depozitarea și returnarea acestuia către România.”

Două zile mai târziu, un tren cu 17 vagoane conținând 1738 lăzi pline cu aur ce aparținea Băncii Naționale a României (1735 lăzi cu monede de aur și trei lăzi cu lingouri din aur pur), plus alte două lăzi cu bijuteriile Familiei Regale, au plecat de la Iași spre Moscova. Trenul a sosit la Moscova la 20 decembrie 1916, unde Tezaurul a fost depozitat în Sala Armelor din Kremlin. După verificarea conținutului lăzilor și inventarierea acestuia, la 16 februarie 1917 un nou protocol a fost semnat la Moscova de către delegații Ministerului Rus de Finanțe, Băncii de Stat a Rusiei, Băncii Naționale a României și consulul român la Moscova, confirmând că “Toate valorile verificate, inventariate sau cântărite, s-au dovedit a fi, calitativ și valoric, în deplină concordanță cu datele furnizate de Banca Națională a României”. 

În vara anului 1917, Guvernul României anticipa o ofensivă militară a Puterilor Centrale. Într-un context atât de tensionat, în iulie 1917 ambasadorul Rusiei i-a scris ministrului român de Finanțe că “Guvernul rus i-a acordat depline puteri pentru a semna protocoalele de evacuare în Rusia a valorilor mobiliare aparținând Băncii Naționale și altor instituții publice din România.” La 27 iulie 1917, un alt protocol a fost semnat între România și Rusia, iar în aceeași zi un al doilea tren, format din 27 vagoane, a plecat spre Moscova, transportând restul rezervei de aur a Băncii Naționale a României, valori aparținând Academiei Române, Casei de Economii și Consemnațiuni, Arhivelor Naționale, muzeelor naționale, siturilor aflate în patrimoniul național, instituțiilor religioase, ministerelor și unor companii private.

Transportul a ajuns la Moscova la 3 august și a fost depozitat în aceeași sală a Armelor din Kremlin. La 5 august 1917, un nou protocol a fost semnat la Moscova, menționând că “returnarea întregului Tezaur al României este garantată de Guvernul Rusiei”. Se întâmpla chiar în zilele când armata română spărgea frontul austro-ungar în bătălia de la Mărăști și respingea apoi ofensivele germană și austro-ungară la Mărășești și Oituz, determinând ziarul britanic The Times să descrie situația de pe frontul românesc drept „singura rază de lumină în Est”…

Dar în februarie 1917 în Rusia se instalase haosul. La 15 martie țarul Nicolae II a abdicat, iar în octombrie bolșevicii au preluat puterea. La 13 ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a rupt relațiile diplomatice cu Bucureștiul și a confiscat în mod arbitrar Tezaurul României refugiat la Moscova. Decizia, semnată de V. I. Lenin, menționa negru pe alb intangibilitatea Tezaurului, păstrarea acestuia și obligația de restituire către proprietarul de drept: „Obiectele de valoare ale Guvernului României trebuie păstrate cu cea mai mare grijă, astfel încât să poată fi returnate în siguranță poporului român atunci când contra-revoluția română va fi răsturnată”.

Consului Franței la Moscova, Eirick Labonne, a primit misiunea de a acționa ca reprezentant al intereselor României în Rusia și de „a-i aborda pe Comisarii Poporului pentru a semnala că Tezaurul se află sub garanția Puterilor Antantei”. La 1 martie 1918 autoritățile bolșevice i-au comunicat lui Labonne că „Prin decizia Comisarilor Poporului de la Petrograd, valorile aparținând Guvernului României au fost pur și simplu confiscate în virtutea stării de război”. Decizia era, însă, deopotrivă ilegală și fundamentată pe o minciună deoarece, conform dreptului internațional, „Starea de război nu conferă agresorului niciun drept asupra bunurilor celui atacat. În același timp, în 1917-1918 România și Rusia erau, formal, aliați în coaliția Puterilor Antantei, iar în ianuarie 1918 nu exista nicio stare de război între România și Rusia” (Viorica Moisiuc, „Tezaurul României – păstrat de „aliatul” rus; noi date și mărturii din arhivele Federației Ruse”, Editura Fundației România de Mâine, 2022).

În perioada 1919 – 1924 au avut loc, fără succes, mai multe runde de negocieri româno-sovietice privind Tezaurul. Stabilirea, în 1934, a relațiilor diplomatice dintre România și URSS a fost urmată de o primă restituire parțială în iunie 1935, când URSS a returnat 1443 lăzi cu sigiliile rupte, conținând arhive vechi, documente, cărți rare și obiecte religioase (parte a celui de-al doilea transport, din iulie 1917), dar nu și aur. În iunie 1956, ca gest de bunăvoință față de regimul comunist din România, au mai fost returnate 39.320 artefacte istorice și obiecte de artă. Era, însă, doar o mică parte a Tezaurului și nu a inclus nimic din rezerva de aur a Băncii Naționale a României dusă la Moscova în 1916-1917. România a ridicat din nou subiectul Tezaurului în discuții cu URSS, în 1965. După colapsul Uniunii Sovietice, în anul 2004 a fost creată o Comisie mixtă româno-rusă pentru a discuta chestiuni bilaterale, inclusiv problema Tezaurului. Până în 2019, Comisia mixtă a avut cinci reuniuni, fără a fi înregistrate progrese notabile.

Cantitatea totală de aur fin românesc depozitată la Kremlin a fost de 93,452 tone, valorând astăzi peste șase miliarde dolari SUA (în ianuarie 2024, prețul mediu al unui kilogram de aur fin era de 66.000 USD), însă, așa cum remarca Președintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop, care a co-prezidat Comisia mixtă româno-rusă în perioada 2012-2018: „Cele 93,4 tone de aur românesc al BNR nerestituite reprezintă o valoare inestimabilă, din câteva motive. Mai întâi, este vorba despre averea națiunii române, fiindcă deținătoarea aurului respectiv era banca centrală a țării. În al doilea rând, valoarea intrinsecă a aurului fin evacuat la Moscova este mai mare decât greutatea metalului, fiindcă lingourile reprezentau 2,4 tone, iar monedele diverse 91 tone. Este vorba și despre monede istorice din secolele anterioare, cu semnificație numismatică.” (Ioan-Aurel Pop, „Adevărul despre Tezaurul României prizonier la Moscova”, 8 septembrie 2016, oamenidepoveste.ro).

Din punct de vedere legal și moral, un bun încredințat cuiva spre păstrare, pe bază de documente oficiale cu prevederi precise privind restituirea, trebuie să fie returnat fără nicio discuție. Declarația guvernului sovietic din 13 ianuarie 1918 recunoaște existența Tezaurului Românesc în Rusia și dreptul de proprietate al României asupra acestuia, ca și angajamentul Rusiei de a păstra Tezaurul și a-l remite proprietarului său de drept. URRS și Federația Rusă nu au contestat niciodată proprietatea României asupra Tezaurului.

Cel mai vechi principiu fundamental de drept internațional este reprezentat de formula latină „Pacta sunt servanda”, însemnând că „acordurile trebuie respectate”. Acest principiu este inclus în articolul 26 al Convenției de la Viena privind Dreptul Tratatelor, din 1969. Atunci când Rusia a solicitat să adere la Consiliul Europei (CoE), președintele rus, primul ministru, președintele Dumei și cel al Consiliului Federației au trimis o scrisoare comună către Consiliul Europei prin care dădeau asigurări că “Federația Rusă împărtășește pe deplin înțelegerea și interpretarea angajamentelor asumate, și intenționează… să soluționeze rapid toate problemele legate de restituirea bunurilor revendicate de către statele membre ale Consiliului Europei.” (Adunarea Parlamentară a CoE, Opinia nr. 193/25 ianuarie 1996 privind solicitarea Rusiei de a deveni membră a Consiliului Europei). Rapoarte ulterioare ale Comitetului CoE de monitorizare a onorării obligațiilor și angajamentelor de către Federația Rusă au menționat aceste obligații până la momentul când Rusia a fost exclusă din CoE, la 16 martie 2022, după invadarea Ucrainei.

Așa cum remarca guvernatorul Băncii Naționale a României, academicianul Mugur Isărescu: “Banca Națională a României a invitat istorici străini din state având experiențe similare privind evacuarea tezaurelor lor în alte țări, pentru a fi păstrate în siguranță. Am descoperit, astfel, că situația Tezaurului Băncii Naționale a României evacuat la Moscova este unică, fiind singurul caz cunoscut în care un tezaur încredințat unui alt stat nu a fost niciodată returnat la cererea proprietarului de drept. Arhivele arată că rușii au făcut tot posibilul să convingă guvernul român de la acel moment să trimită Tezaurul la Moscova. Documente de arhivă precizează clar că s-au dat garanții că Tezaurul va fi păstrat în siguranță și returnat atunci când va fi solicitat; dar, în acest caz, el nu a fost niciodată returnat. ” (“Tezaurul Băncii Naționale a României luat la Moscova și niciodată returnat”, Editura Oscar Print, 2020).

În momentul invaziei germane din 1939, Polonia a evacuat prin România rezerva sa de aur (circa 80 tone) și valorile din patrimoniul artistic polonez, în ciuda presiunilor exercitate de Germania asupra guvernului român ca să nu accepte tranzitul (arhivele românești arată că și URSS a manifestat atunci un interes similar privind aurul polonez). 51 lăzi cu aur au rămas pe teritoriul României, fiind păstrate într-un secret absolut și returnate intacte Poloniei după încheierea războiului. Acest episod constituie o invitație la reflecție despre onoare și loialitate.

Când Războiul Troian s-a sfârșit, drumul lui Odiseu către Itaca a durat zece ani, iar călătoria acestuia, plină de aventuri, l-a inspirat pe Homer să scrie “Odiseea”, unul dintre cele mai frumoase poeme epice antice. Tezaurul României luat la Moscova în 1916-1917 este încă prizonierul unui angajament legal, moral și de onoare încălcat. Să sperăm că odiseea sa nu va rămâne o poveste fără sfârșit.

(Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.)